Există persoane care nu simt niciodată dorința de a-și face bagajele și de a pleca în căutarea aventurii departe, dincolo de ținuturi necunoscute.
Acestor oameni le place să stea liniștiți în orașul în care s-au născut, confortabil așezați pe canapeaua veche, dar primitoare. Mediul familiar este tot ceea ce au nevoie.
Pe de altă parte, există oameni cu totul diferiți – probabil ca noi. Cei care nu pot sta prea mult într-un loc, decât dacă sunt atrași de meditație, cei care în copilărie citeau cu pasiune Jack London și Mayne Reid și care mereu poartă pașaportul la ei, „pentru orice eventualitate”.
Indiferent cum numim această dorință – dorință de a călători, dragoste pentru aventură sau simpla curiozitate a minții – realitatea este că setea de noi experiențe nu poate fi potolită, indiferent cât de des plecați în vacanțe sau călătorii.
Pentru acești oameni, lumea oferă mereu ceva nou și necunoscut, ceva complet diferit de ceea ce cunosc. Le plac excursiile de o zi, însă înțeleg că în una sau două zile nu se poate vedea totul. Ce îi atrage cu adevărat sunt biletele într-o singură direcție, călătoriile fără un scop precis.
Și asta pentru că un plan clar necesită detalii, iar acești oameni nu sunt fanii planificării stricte. Planurile și scopurile dau sens călătoriei, însă experiența le arată că e mult mai plăcut și distractiv să călătorești fără un scop anume.
De fapt, au fost așa dintotdeauna – probabil încă de la primele călătorii din copilărie. Chiar și acum, aceștia zboară des la Disneyland pentru a-și păstra vii amintirile.
Cercetări recente sugerează că, posibil, acești oameni nici măcar nu au avut o alegere. Anumiți savanți cred că dorința de a călători este codificată la nivel genetic.
Psihologii și neurobiologii susțin că această sete nestăpânită de aventură poate fi legată de o variantă mutată a genei DRD4, care controlează nivelul dopaminei în creier.
Gena, cunoscută științific ca DRD4-7r, a fost numită „genul dorinței de a călători”, deoarece studiile evidențiază corelația clară între această genă și o curiozitate intensă, dar și o neliniște permanentă.
Persoanele care au această genă pot să se mândrească, de regulă, cu o experiență vastă în călătorii.
Gena DRD4-7r nu este foarte răspândită, regăsindu-se la aproximativ 20% din populația lumii, dar este mai frecventă în țările ale căror populații au migrat frecvent în trecut și continuă să călătorească și astăzi.
Un studiu din 1999 realizat de Changshen Chen, bazându-se pe teoria că oamenii au apărut în Africa, a arătat că această subvariantă a genei se găsește mai frecvent în țările ale căror strămoși au migrat pe distanțe mari din locul de origine africană, acum mii de ani.
Chen concluzionează că civilizațiile care s-au răspândit cât mai departe de Africa sunt mai susceptibile să poarte gena DRD4-7r, asociată cu curiozitatea și neliniștea.
Alte studii, inclusiv unul realizat de David Dobbs pentru National Geographic, au susținut concluziile lui Chen, explicând că gena mutată DRD4-7r stimulează un comportament mai riscant, incluzând explorarea de locuri noi, idei, relații și chiar alte experiențe intense.
Dobbs subliniază că purtătorii acestui gen sunt în general deschiși la schimbări, mișcare și aventură.
De asemenea, el leagă mutația genei DRD4-7r de migrația umanității, observând că populațiile sedentare au această genă mult mai rar comparativ cu cele nomade, care se mută frecvent.
Mai mult, un studiu statistic ulterior a confirmat că genele 7r și 2r sunt prezente mai frecvent în rândul celor ale căror strămoși au migrat pe distanțe lungi din Africa.
Cu toate acestea, există și cercetători sceptici față de „gena călătoriilor”, cum este Kenneth Kidd de la Universitatea Yale, care consideră că efectele acestei gene asupra comportamentului uman sunt mult mai complexe și nu pot explica în mod izolat dorința de a călători.
Dobbs a consultat ulterior un genetician evolutiv, Jim Nunan, care a explicat că capacitatea umană de explorare a lumii este bazată pe funcționarea a două sisteme: sistemul locomotor și sistemul nervos central.
Acestea funcționează diferit la diverse animale, influențând astfel comportamentele lor. La oameni, caracteristici unice precum picioarele și șoldurile ce permit mersul pe distanțe lungi, degetele agile și creierul mare și creativ au făcut posibilă această dorință de a explora.
Deși genetic suntem aproape identici cu primatele, diferențele anatomice și feedback-ul determinat de genele care ne-au evoluat au influențat această dorință de călătorie.
Astfel, purtătorii genei 7r tind să aibă un stil de viață mai variat și deschis, ceea ce poate contribui la impulsul de a explora lumea.
În încheiere, Garrett LaPorta, într-un articol publicat în Huffington Post, avertizează că, deși această genă trezește multe calități pozitive precum inventivitatea, activitatea și creativitatea, purtătorii ei pot fi uneori imprevizibili și dificili de controlat.
Așadar, dacă simțiți o dorință irezistibilă să lăsați totul și să plecați într-o aventură de luni sau ani prin Tanzania, opriți-vă o clipă, calmați-vă și evaluați cu atenție toate consecințele. Totuși, să călătorești fără un plan rigid este, în general, o experiență mult mai plină de încântare.
Dan Scotti
Genele călătoriilor: De ce unii oameni sunt călători născuți
Via Клубер
