Şapte trucuri psihologice care-ţi pot face viaţa de nerecunoscut

0
5952
trucuri
Foto

Eşti în căutare de soluţii pentru a te menţine pe linia de plutire din punct de vedere al stării de spirit? Ei bine, iată în cele ce urmează, şapte chichiţe psihologice care-ţi pot face viaţa mai frumoasă.

Este vorba despre o serie de reguli care nu ezită să ne îndemne la optimism şi pozitivitate, subliniind că suntem datori să ne luptăm continuu pentru a ne câştiga liniştea sufletească şi armonia relaţională în viaţa noastră cotidiană, apelând chiar şi la metode mai puţin obişnuite.

1. Regula oglinzilor vii

Dacă vi se pare o denumire cam pretenţioasă, aveţi dreptate: este vorba despre o teorie care ar corespunde întrucâtva, aşa-numitei psihologii a victimei, potrivit căreia, persoanele care ne înconjoară, reflectă – din punct de vedere comportamental, desigur – propria noastră personalitate. Aşadar, este de la sine înţeles că atâta vreme cât abordăm un aer senin şi binevoitor, atragem în jurul nostru persoane cu un comportament similar şi invers.

2. Regula opțiunilor constructive

Este un concept ce pretinde că tot ceea ce ni se întamplă în viaţă, ar fi rezultatul propriilor noastre alegeri: dacă aleg să fiu un răufăcător, mă afund în vârtejul unor probleme din ce în ce mai mari, în timp ce, optând pentru o conduită onestă şi pozitiv-constructivă, mă aleg la rândul meu, cu fapte bune şi realizări de tot soiul.

3. Regula acceptării marjei de erori

Graţie acestei reguli, conştientizăm că realitatea nu se bazează doar pe opţiuni în alb şi negru, ci că există o gamă largă de culori care înveşmântează lucrurile din jurul nostru, iar în acest ambient pestriţ, erorile au şi ele un loc al lor, bine stabilit. Ceea ce pentru mine poate să pară just, pentru altul este greşit şi vice-versa. Acceptând acest adevăr, devenim mai flexibili şi mai pregătiţi să înfruntăm o serie întreagă de piedici presărate în calea obţinerii propriului echilibru de viaţă.

4. Regula mulțumirii cu ceea ce dobândim

Cine poate tulbura liniştea interioară a unui individ care reuşeşte să se mulţumească mereu cu ceea ce are? Bingo! Să fie acesta secretul vieţii fără de griji? Greu de obţinut un răspuns exact, dar teoria nu este lipsită de sens: dacă tot e să căpătăm câte ceva in viaţă, poate că n-ar fi rău să ne bucurăm din plin de ceea ce am dobândit, fie că este vorba despre bunuri materiale, fie de sentimente sau acţiuni cu rezultate-surpriză.

5. Dependența de stereotipi

Viaţa nu se desfăşoară după o schemă pe care o stabilim de la o zi la alta, impunându-ne propriile reguli şi adaptându-le ulterior la necesităţi şi la interacţiunea cu ceilalţi, ci îşi derulează aţa de pe mosor după un scenariu misterios şi inaccesibil minţii umane, aşadar e mai bine să nu devenim dependenţi de strategii rigide, de pe urma cărora am avea doar de suferit. Surpizele ne fac viaţa mai haioasă, mai condimentată şi mai interesantă din tote punctele de vedere.

6. Trăiește clipa!

Fiecare zi a existenţei noastre reprezintă un dar nepreţuit, care merită apreciat la justa sa valoare – nu ştim ce ne aduce viitorul şi nu e o idee bună să ne lăsăm copleşiţi de ceea ce ni s-a întâmplat în trecut, aşadar clipa de faţă este tot ceea ce avem la îndemână, pentru a ne umple sufletul de lumină şi de speranţă – să nu irosim o resursă atât de preţioasă!

7. Regula optimismului coerent

În timp ce ne pierdem vremea cu flecăreli, timpul se scurge în mod implacabil şi odată cu el, se diminuează şi posibilităţile noastre de a ne construi momente fericite. Există însă un mod de a ne încărca permanent bateriile cu energie pozitivă: abordând un optimism coerent, graţie căruia ne putem umple privirea de imaginea cerului senin, a gazonului cu iarbă verde şi a razelor de soare care ne mângâie faţa. Cât timp ne mişcăm şi percepem aceste semnale, avem motive întemeiate să fim fericiţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here